Deputații au decis: când vor vota cererile de arestare preventivă a Elenei Udrea

Deputații au decis: când vor vota cererile de arestare preventivă a Elenei Udrea
Publicat: 05/02/2015, 14:54

Deputații vor decide dacă dau undă verde pentru arestarea preventivă a fostului ministru al Dezvoltării și Turismului, în cele două dosare în care este acuzată, luni, de la ora 18:00.

Decizia a fost luată în ședința Biroului Permanent de joi, 5 februarie, în condițiile în care este nevoie, mai întâi, de un aviz al comisiei juridice în acest caz.

Astfel, deputații din Comisia juridică se vor întâlni „în regim de urgență”, duminică, la ora 16:30, pentru a discuta cele două solicitări ale DNA referitoare la încuviințarea arestării deputatului Elena Udrea, a spus, joi, pentru Mediafax, președintele Comisiei, Bogdan Ciucă.

„Având în vedere că ni s-a dat termen trei zile, azi de la Biroul Permanent, pentru a da rapoarte la cele două solicitări, Comisia juridică a hotărât ca duminică, la ora 16:30 să ne întâlnim în regim de urgență, pentru dezbaterea acestor solicitări de la Biroul Permanent, ca să putem pune la dispoziția Biroului Permanent luni dimineața cele două rapoarte”, a explicat Ciucă.

În ședința de miercuri, deputații juriști au avizat favorabil începerea urmăririi penale a fostului ministru al Dezvoltării, în dosarul „Gala Bute”.

La scurt timp, procurorii DNA au cerut arestarea preventivă a Elenei Udrea atât în dosarul „Gala Bute”, cât și în dosarul Microsoft. Procurorii au extins cercetările în dosarul „Gala Bute”, DNA susținând că a descoperit probe noi, care ar conduce la concluzia ca Udrea ar fi primit mită. Tot miercuri, DNA a cerut și aviz pentru arestare în dosarul Microsoft.

În acest dosar, Udrea este acuzată că ar fi pretins 500.000 euro de la o persoană, pentru a interveni în Justiție. De asemenea, Udrea și Cocoș ar fi cerut 3 milioane de euro pentru deblocarea plăților unui mare contract IT. Reamintim că, în ultima perioadă, la DNA au fost înregistrate peste 5 denunțuri împotriva Elenei Udrea, în care este acuzată de fapte de corupție. În acest moment, Elena Udrea este investigată în dosarul Microsoft și în dosarul „Gala Bute”, acestea fiind dosarele în care numele ei este menționat oficial.

În dosarul Microsoft, 9 milioane de euro dintr-un total de aproape 50 de milioane au ajuns la Dorin Cocoș cu titlu de mită pentru a-și folosi influența în favoarea intermediarului care a adus în România licențele Microsoft, iar de acești bani ar fi beneficiat indirect și Elena Udrea. Aceasta este cea mai nouă teză a procurorilor care investighează cel mai important dosar de corupție din ultimii cinci ani. Elena Udrea este acuzată oficial de spălare de bani și fals în declarații. Fostul ministru este cea mai recentă figură din politică pusă sub acuzare în megadosarul fraudelor din domeniul IT.

În ce privește dosarul „Gala Bute”, Udrea este acuzată de „săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu; tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene; folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite; luare de mită”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O...
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți...
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Florin Piersic a prevestit ceea ce urma să i se întâmple: „Nu cred că o...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă,...
Cum se simte Kate Middleton. Răspunsul prințului William
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
A fost găsită o nouă proprietate a luminii